Constat cu placere ca in acest club si-au facut simtita prezenta discutiile cerebrale. Toti membrii au acest potential insa unii au o predilectie pentru aceasta.
Pe masura ce aceatsa sectiune se va dezvolta si membrii vor posta aici, opinii si fotografii, site-ul va merge catre maturitate.
#5 | valentin la 09 martie 2012, 21:14:26
Majoritatea (absoluta ?) dintre membrii activi de pe site au o formatie riguroasa, tehnica. Vreau sa spun ca apreciez asta, cu toate ca procesul judecatii de valoare care sta la baza evaluarii unei lucrari artistice nu se bazeaza pe valorile si judecatile unei educatii tehnice. Daca procesul artistic ar decurge doar dupa principiul rigorii, respectandu-le, toti ar avea de indeplinit o sarcina care ar atinge fara tagada tinta: opera de arta, sau de ce nu , cei mai rigurosi, capodopera. Ei asadar, opera -capodopera deja ii o clasificare diferita - care arata ca judecatile de valoare desemneaza pe unele ca opere - dara pe foarte putine, ii drept, ca si capodopere. Insa majoritatea lucrarilor majoritatii membrilor nu indeplinesc conditiile de a se clasifica, cu toata rigoarea depusa, nici macar in prima categorie, chit ca au incercat sau chiar au fost foarte rigurosi. Majoritatea membrilor care avand o pregatire riguroasa le apreciaza, a rezultat o ploaie de stele apreciative, la niste lucrari altfel, si de fapt doar banale. Ce se intampla ?
Wow ! a fost semnalul meu - imaginea afisata - vazand aglomeratia nepermisa si aiuristica de stele de pe pagina respectiva.
Am afisat-o crezand ca va atrage semnalul (atentia), dar rigoarea aprecierii rigorii a ajuns la paroxysm !
Arta este un teren alunecos. Arta nu lucreaza cu rigoarea rigorii, ci cu simboluri. Cu expresivul, nu cu banalul. Cu expresivul - nu cu anostul. Cu expresivul - nu cu uratul. Cu expresivul, nu cu frumosul. Asa ca nu va mirati daca auziti expresia '' esti frumos de urat ce esti'' (adica, oricum, barbatul ii mai frumos decat dracul, asta presupunand ca persoanele de fata sunt excluse). Din cauza rigorii pe pagina asta pana acum au fost discutate potentele diferitelor potentiale aparitii de camera , de de sisteme etc. Inafara de unul sau doi din membri, nimeni nu trimite sau recomanda vizionarea unui maestru al artei. Nimeni nu plaseaza "Zugravita" in zona micilor maestri ai marilor pictori olandezi, si in special al lui Vermeer, micul mare maestru al luminii si compozitiei, acel maestru (nu maistru cum cred multi rigurosi) din Delft.
PS Cred ca multe stele zboara spre lucrari absolut deplorabile datorita relatiilor de reciprocitate. Nici macar a rigorii.
Asadar?
Editat de Bogdan Mitea la 10-03-2012, 11:04
#6 | paul_paun la 10 martie 2012, 01:59:24
Bun, eu zic asa, pictorul are posibilitatea sa exprime ce doreste in felul propriu prin creatia sa, pentru ca pe panza este expresia lui, sufletul lui, totul este transpus din viziunea sa. Nu este usor sa exprimi prin fotografie ceea ce simti si percepi despre locul in care te afli in acel moment, pentru ca noi, ca fotografi suntem pusi in fata lucrurilor reale pe care nu le putem modifica decat foarte putin inainte sa facem poza. Trebuie sa reusim sa intelegem ce va exprima lucrarea noastra, compozitional, cromatic, etc. celorlalti din jurul nostru care nu au fost cu noi in contextul respectiv ca sa poata intelege emotiile momentului. Ca sa poti face creatie trebuie sa stapanesti mintea, sa o faci sa se deconecteze de la gandurile ce misuna in toate directiile si sa intri in starea in care emisfera ta dreapta da frau liber imaginatiei. Undeva, trebuie sa intervina si rationalul, pentru ca o poza este privita si analizata in intregime, atat tehnic cat si artistic. Ganditi-va cat de mult timp a trecut pana au fost reprezentate corect proportiile si perspectiva in pictura si cat de ciudate ni se par lucrarile care nu respecta regulile cu care creierul nostru s-a obisnuit. Imi place sa incerc sa vad intr-o lucrare ce a vrut sa exprime autorul, titlul fiind extrem de important dupa parerea mea.
Din punctul meu de vedere, povestea cu stelele de pe forum este o joaca de copii, pentru ca nu este niciun concurs, nu avem niciun juriu. Personal nu am votat aceasta lucrare si nu votez in general lucrarile decat atunci cand simt ca am inteles ce exprima. Aici membri sunt oamenii care vad lucrurile intr-un mod diferit unii fata de ceilalti si asta este oarecum bine pentru ca poti vedea ce impact are o poza asupra mai multor feluri de oameni. Nu este usor sa te faci inteles intr-un mediu ce nu are dobandite cunostinte despre arta(eu facand parte din categoria oamenilor tehnici). Fotografia acopera un spectru foarte larg de genuri si este greu sa legi fotografia din ziua de azi de bazele ei, de pictura, desi atat de mult se leaga. Nu stiu cati din cei de pe forum, si nu condamn pe nimeni cand spun asta pentru ca ma incadrez in aceeasi categorie, au studiat arta, cred ca foarte putini. De aceea cred cu tarie ca recomandarile si sfaturile celor care sunt mai aproape de arta sunt binevenite pentru toti membrii forumului si ne pot ajuta sa facem cativa pasi inainte.
Editat de Bogdan Mitea la 10-03-2012, 11:04
#7 | valentin la 10 martie 2012, 08:09:15
In primul rand multumesc celor care s-au aplecat asupra lucrarii mele si in mod special domnului Paul Paun care a petrecut ceva mai mult timp facand un comentariu pertinent si chiar interesant. Intr-o serata petrcuta in timpul studentiei mele la Muzeul de Arta al Romaniei, un mare om de cultura si totodata un important critic, redactorul sef pe atunci al revistei "Secolul XX", domnul Dan Haulica, in discursul sau se referea la perceptia operei de arta facand o asemanare cu sentimentele traite de un barbar atunci cand se apropia de vechea Atena. Acropola (acro = inalt - inaltime, polis = oras, in greaca veche) era perceputa de la mare distanta, dar nu foarte clar. Pe masura ce se apropia, Acropola dezvaluia din amanuntele bijuteriilor arhitectonice detalii tot mai incantatoare, trezind un interes tot mai acut. Dar nu, nu se lasa direct abordata - drumul serpuia si apoi o ocolea intr-o spirala tot mai apropiata obligand privirea la o perceptie de jur imprejur, dezvaluind treptat tot mai multe amanunte, tot mai incantatoare, tot mai incitante. Drumul de venea din ce in ce mai abrupt, tot mai greu, dar amanuntele dezvaluite de apropierea minunatiilor de pe Acropola facea uimirea si mai incitanta. Abia dupa un efort sustinut Acropola se lasa abordata... Se pasea pe scarile Propileelor... Pe scarile Templului Artelor...
Fotografia face parte din lumea artelor, fara tagada. Dar nu orice poza ii fotografie. Asadar drumul cunoasterii artistice este greu, dar incitant. Uneori bolovanos, uneori alunecos, alteori serpuit iara alteori cu ocolisuri, coborasuri sau suisuri. Vorba lui Arghezi: "... dar e frumos!".
Fotografia, din punctul meu de vedere, se releva prin doua componente principale: una tine de vizual si alta, mai complexa, de perceptie. Prima e obtinuta prin contemplare iar cealalta prin meditatie, prin analiza.
Fotograful are sarcina de a ghida privitorul si sa ii prezinte in mod correct harta lucrarii sale.
Atunci cand harta lipseste privitorul va analiza in functie de starea de spirit de moment si una dintre componente, cea dominanta, va fi judecatorul.
Si mai exista, bineinteles, si o a treia latura, cea in care tehnicul isi spune cuvantul.
As boteza rubrica nu asa pretentios: poate "Principii ale esteticii in imaginea fotografica", fara o pretentie asadar, de epuizare a tematicii printr-un comentariu de tip definitiv si absolut (de tip HG - hotarare de guvern). Fotografia este doar o parte a problemelor imaginii din ziua de azi si sigur oricate dezbateri ar genera, nu am fi in stare sa epuizam un asa vast subiect. Nu stapanim timpul, nici macar termenii necesari abordarii corecte a vastei problematici ridicate de imagine. Nici nu emitem aceasta pretentie, dara cine ne poate opri?
Editat de valentin la 16-03-2012, 21:31
Astazi se implinesc 45 de ani de cand am avut prima mea camera foto - un Estafeta 6/6, camera total metalica cu obturator tip Compur, primita de ziua mea de la cumnatul Nicolae. Marinar militar de profesie, intors dintr-o aplicatie cu acostare in Odessa in portul militar, neavand astfel vama, a cumparat pentru cei dragi cateva cadouri. Viitor contra amiral si comandant al Flotei Militare, cochetand si cu zborul si parasutismul in tinerete, dar si cu fotografia, a avut intuitia de a pricepe ca imaginea fotografica poate sa-mi trezeasca interesul. Aveam 14 ani si eram socotit si de cei din familie, talentat la desen si pictura. Mai facusem poze ocazional, dar nu cu o camera a mea. In timp am ajuns sa fiu considerat de pretentiosi un bun fotograf. Si mai ales in fotografia color, in special de catre artistii care aveau nevoie de reproduceri cat mai corecte in culoare. Astfel am avut clienti care prin comenzile facute m-au ajutat sa-mi cumpar aparatura, familia beneficiind de un venit suplimentar nu mare, dar relativ constant. Am pregatit elevi, nu multi, dar care toti au intrat la foto, la Academia de Arte din Cluj, din Bucuresti sau Iasi, sau la web design in Timisoara si cativa la Arhitectura. Sunt astazi imprastiati in toata lumea, traind si din ceea ce i-am invatat.
Ceea ce a facut sa povestesc toate acestea, este o intamplare care arata ca intuitia cumnatului meu nu a ramas fara urmare. Rares Radulescu este fiul nepoatei mele Alice, fiica surorii mele si a amiralului Eremie. Parintilor lui si surorii mele li se parea ca baiatul ii neintegrat, ii apucat de jocuri si sta pe calculator, nu-l intereseaza fotbalul ca pe cei din cartier si ca au o problema mare cu el. I-am ascultat si cand se retragea de la calculator am intrat de cateva ori sa vad cu ce se ocupa. Baiatul lucra texturi si proiecta scene dintr-un joc in care fusese invitat in teamul de proiectare, de cand avea doar 14 ani. Parintilor le-am explicat ca baiatul nu-si pierde timpul, ca este un creator, ca foloseste calculatorul pentru a face, il foloseste ca instrument de creatie, nu ca telefon ! M-au privit neincrezatori. Am aratat in mai multe ocazii fotografii facute in decursul anilor, la vila de la Mamaia si in apartamentele din Constanta, de cate ori am avut prilejul, ingaduinta si rabdarea gazdelor. S-a intamplat ca Rares sa-si doreasca un aparat foto - si apoi sa-si doreasca un aparat mai performant. S-a intamplat sa afirme catre sfarsitul liceului ca il intereseaza fotografia mai mult decat orice si ca este hotarat sa urmeze calea ei, indiferent de ce parere au parintii. Vazandu-i incapatanarea, parintii - nepotii mei, m-au intrebat ce sa faca. I-am sfatuit sa il sprijine, i-am indrumat sa-i cumpere un dslr , cateva obiective si am avut cateva intalniri de pregatire in Constanta, Bucuresti si chiar in Baia Mare, unde se agata harta-n cui. Acuma Rares este student in anul II si cand are vreo nelamurire ne cere sprijinul, mie dar mai ales sotiei, doctor in arte vizuale.
Bunicul lui trecut in nefiinta, prin acel cadou facut atunci cand era tanar ofiter, convins fiind ca va trezi interes dincolo de necesitatile imediate si de intelegerea familiei, are influenta asupra traiectoriei nepotului sau prin ceea ce a sadit in mine si ceea ce am reusit sa transmit. Cu o formatie liceala tehnica, Rares a fost initial socotit de profesorii de la facultate, imediat dupa admitere, un posibil tehnicist intre colegii de an. Un amic, profesor la alta sectie, mi-a transmis dupa un timp ca profesorul lui Rares, facandu-i o confesiune, spunea ca-i fericit ca are intre atitia altii, trei studenti cu inclinatii artistice. Normal ca aparent ii neintegrat, dificil, problematic si de neinteles pentru majoritari - doara are stofa de artist. Parintii si bunica lui se uita cam chioras la ciudata traiectorie a unuia din familie, dar sunt ingaduitori si chiar il sprijina, bucurosi ca baiatul pe care-l socoteau de neinteles si-a gasit un drum de care el este chiar mandru.
Din pacate nu pot arata o poza cu imaginea primului meu aparat. In 1974, student fiind, am ajutat sora din Bucuresti sa se mute in apartamentul nou de pe Dorobanti, primul bloc pe dreapta de langa statia de la Perla. Cumnatul (inginer electronist la IPRS Baneasa) se intorsese din delegatie, probabil a fost filat iar apartamentul imediat spart. Aparatul meu era agatat in cuierul de la intrare si a fost desigur carat in valizele elegante nou cumparate din Paris, cu care cumnatul se intorsese din delegatie.
Prin comentariul prilejuit de implinirea a 45 de ani de cand am folosit prima mea camera si istorioara ei, ancorez siteul in timp acolo unde nu multe altele se pot lauda ca au ancorat candva. Si mai cred ca n-au avut ca mecena un viitor amiral.
Editat de valentin la 23-03-2012, 04:28
Impresionanta povestire Valentin. LA MULTI ANI, si multa lumina buna.
Alaturarea in Dvs acesta mica comunitate aduce un mare plus.
Cu stima Calin Abrudan (Winter1966)
Mi-a facut placere sa citesc randurile de mai sus. Multi din cei de aici nu au varsta de-o seama cu experienta fotografica a colegului nostru.
Prima mea camera fotografica, a mea si nu a parintilor, a fost un Olympus pe film, fara zoom si alte zorzonele. Asta se intampla prin 1998.
Editat de Bogdan Mitea la 20-03-2012, 00:01
Lumea in care, si in parte, din care traiesc, este o lume aproape interzisa.
Aceasta lume am cautat-o adeseori in descrierea fotografiilor afisate de sistemul de camere Olympus, dar pana acum ea nu mi s-a aratat. Pentru majoritatea celor care folosesc camere Olympus 4/3, pe pagina respectiva, este - despre acest subiect, o liniste absoluta.
Drumul in fotografie l-am facut nu spre inaltimi, ci spre adancurile din desubtul si imprejurimile orasului in care locuiesc de la terminarea facultatii, acolo unde de milenii se scotea aurul, argintul, arama, zincul, plumbul, cositorul. Aurul acela din care-s facute multe, multe dintre coroanele regilor incepand cu cei din antichitate, si nu doar al celor din Europa.
Acuma minele s-au inchis.
Dar comoara lor, florile de mina, sunt raspandite in intreaga lume!
Sute de ani, poate chiar mii, colectionarii, si intre ei muzee si nu putini principi si din alte continente, au adunat piese din subpamanturile Maramuresului: flori de mina, unele mai frumoase si mai rare decat altele.
Dara in nici un loc, in nici o colectie de pe acest Pamant nu s-au adunat atatea frumuseti ale lumii de din Subpamant, cat la Muzeul de Mineralogie Baia Mare.
Un artist foarte cunoscut, prin anii 70 a facut un hapenyng la mina Herja; aproape inimaginabil in sistemul comunist: "Reantoarcerea aurului in mina" - adica a lingourilor de aur de la Banca Nationala, inapoi in mina.
Poetul Marcel Mihalas descria tot in acei ani, o posibila traiectorie :
" ÎNTOARCEREA SOLDAȚILOR:
Ca într-un film întors,
soldații uneori,
trist se ridică, se desprind din flori,
-și-ncheie rănile, aleargă tare,
sărind înspre tranșeea de plecare,
își regăsesc ținuta militară,
bat pas de front în sunet de fanfară
și se întorc, cu spatele acasă,
spre-o mână de femeie - de mamă, de mireasă,
termină câte-o școală, fumează nepermis,
bat mingea pe maidane și râd într-un cais,
sunt duși apoi de mână, poartă breton și basc,
de-a bușilea se urcă în paturi și se nasc."
(Nichita Stanescu, Vol. Rememorari)
Marturisesc ca nu stiam ecoul operei varului meu. Nichita Stanescu si alti poeti importanti il socotesc reper al constructiei poeziei din perioada lor, si cum nu am expertiza in asemenea judecati de valoare, mi s-a parut firesc sa alatur acest "film intors" cu ceea ce se intampla in fapt cu colectia muzeului.
Fotografiez piese din aceasta colectie si numai, din anii 80. Expertiza mea in lumea colegilor artisti plastici profesionisti, m-a recomandat conducerii recent atunci infiintatului Muzeu de Mineralogie Baia Mare, unde de dinainte de angajare lucrez cu acces la cele mai valoroase exponate.
Cand am abordat in anul 2003, imediat dupa aparitie sistemul 4/3, stiam ca-mi asigura in lucrarile mele macro, adancimea de focar necesara mai bine decat orice alt sistem.
Din 2001 am digital Olympus ( un C 2100 UZ, geamanul fizic al lui E 100 RS ), si lucrarile mele cu acest sistem au fost larg apreciate.
Dara Olympusul clasic il folosesc din 1990 - prima mea camera a fost un OM 1.
Nu stiu daca actualul Pen digital face o treaba mai buna decat vechiul 4/3.
Este adevarat ca E 1 si E 300 au o rezolutie mai mica si ca imprimanta din dotare -LASER JET HP 5550 DN face fata maririlor A3 nativ. In expozitiile pe care le organizeaza mai ales in strainatate institutia, se simte nevoia unui captor mai mare. Lucrarile mele ajung la 2 metri (in montaje roll-up, de exemplu) si cu rezolutiile curente fortez mult ca sa scot ceva acceptabil. Captorii FFT de la Kodak au totusi un zgomot mare, mult sub concurenta. Din ceea ce se comenteaza pe situri, problema nu s-a rezolvat folosind un captor MOS. Cand stiu ca imaginile trebuiesc marite mult, folosesc de cele mai multe ori, mai vechea mea trusa Mamyia. Chiar cu kitul Hensel Expert Pro 500 x 3 plus alte corpuri pentru lumini, in macro fac mai multe iluminari prin aditie, pentru a capta o imagine cat de cat buna - ca sa echivalez acea necesara marime. Serviciul de la muzeu (am si un altul) are in dotare niste mai vechi truse Minolta, cu mai multe obiective. Dilema este sa raman pe OLY sau sa trec pe full frame (Sony a 900 - 850)?
Mai este o problema: ca sa ma convinga sa raman in sistem, de la Olympus primesc (mi se propune) o saptamana, pentru probe, un Pen. Cat costa saptamana asta a mea, cu expertiza si studioul? Daca constatarile mele nu corespund, cum sant platit, sau e pe gratis?
Pur si simplu nu inteleg de ce pozele mele facute cu Mamyia nu au fost afisate pama acum, dupa aproape zece zile de la inscriere, fiind intr-o serie cu cele cu aurul executate cu Olympus, indeplinind toate cerintele tehnice, si nu numai.
Alltfel, acesta era un raspuns - poate parea poetic, dar ma credeti sau nu, este pe limbajul japonezilor, care se uita mai des la floarea de cires decat noi - si recomand sa va uitati si voi.
Am mai trimis inca o serie de imagini pe acest site, cu timbre de la Romfilatelia, de mai mult timp, si tot nu au fost etalate. Mai vin cateva albume, cateva calendare, vreo - mai exact opt manuale scolare castigatoare ale licitatiilot MEC si reeditate - nu am de gand sa le etalez, dar nici sa tac din gura, asa cum imi cer sefii care, in toata viata lor n-au avut in fata decat harii pe care au mazgalit, in scarba, o semnatura cu un pix albastru. Si o expozitie de afise si cateva albume, nu mare - dara imi trebuiesc niste pereti - daca este sa le etalez, cred ca-mi trebuie ceva mai mult spatiu decat avea galeria aia din buricul Bucurestilor, unde astepti trei ani ca sa fi programat - daca esti membru al Uniunii Artistilor Plastici, cea de langa Aehitectura, langa Biserica Enei unde am si avut o etalare - acu cativa ani. La galeria "Caminul Artei".
Editat de valentin la 11-04-2012, 12:16
In alt registu, ploaia de stele apreciative a continuat, imediat dupa sincopa provocata de comentariile mele. Asta ma obliga sa revin, sa atrag atentia astfel ca gustul fara educatie este foarte putin valabil, ca sa nu ma exprim altfel. Extazul in fata unor lucrari de o valoare absolut indoielnica, nu face decat sa-mi intareasca convingerea ca bat apa-n piua. Pentru ca daca le postez aici, argumentele trec neobservate - si cum s-a si intamplat - nu se mai leaga de subiect si astfel sunt ineficiente. Am sa le postez aplicat, si daca eu consider ca fac parte din aceasta rubrica, am sa le aduc si aici.
Editat de valentin la 05-04-2012, 05:51
Sa presupunem ca lucrari a unui autor sau ai mai multora, inregistrate fotografic pur si simplu, ori video, sau scanate alaturi de altele, facandu-se apoi un mélange cu toate acestea, apoi propunandu-ni-se rezultatul chiar cu lucrarile doar de la un anumit autor, dara aceasta, inca odata ma si va intreb, este o fotografie? Se intervine major cu programe, imaginea (imaginile) originala fiind doar plecarea, doar pretextul manipularilor de acest gen sau modificari de orice alt fel (orice modificare, pornita de la o imagine fie ea pictata sau fotografiata sau scanata este sanctionata de lege corespunzator, si este si normal sa fie astfel. Si in epoca analogului era posibila aceasta manipulare, doar putin mai complicat). De altfel, un muzeu foarte important nu pana demult, propunea imaginea imensa a unei multimi in care in mijloc era plantat cam stangaci, Tovarasul. Acesta de fapt in timpul evenimentului respectiv era ascuns intr-o inchisoare aflata la oarece distanta, dar majoritatea privitorilor nu stiau amanuntul. Falsul nu era semnificativ pentru propaganda acelor tinpuri. Ce contau cei cativa care aveau ochi si il si vedeau?... Fac clar o deosebire: aceea era o fotografie care se pretindea document, si era reprodusa in toate manualele de istorie. Insa fotografia este investita si cu aceasta caracteristica, pe care altele din suratele ei o au doar aluziv. Fotografia de astazi are, ca si pe atunci, mijloacele specifice de exprimare, care o fac deosebita de desen, grafica, pictura, design sau alte genuri ale artei. Marii artisti fotografi au exploatat aceste caracteristici ale fotografiei si aceasta nou venita a fost acceptata, intr-un sfarsit, egala celorlalte. Oare a avut ea nevoie de alaturarea- combinarea a doua, zece , sau n-spe milioane de imagini ca sa exprime ceva? Fotografia adevarata se foloseste de ceea ce-i este characteristic, si asta o face deosebita de celalalte genuri ale artei. Cand nu inseala, ci incearca sa fie decat numai fotografie nu pictura, design sau grafica. Fotografia este fotografie atunci cand este fotografie.
Editat de valentin la 06-04-2012, 19:55
Subiectul a mai fost discutat: cand o fotografie inceteaza a mai fi fotografie?
In digital, ca si in analog, se pot aduce modificari pentru a duce creatia spre ceea ce a vazut/simtit fotograful. Se cheama developare si avem la dispozitie "n" softuri pentru a imbunatati imaginea: culoare, contrast, lumini, umbre, crop. Dincolo de acestea arta fotografica trece granita spre alte arte vizuale.
Incurajam postarea acestor creatii pentru ca aduc o atmosfera placuta si inedita. In plus cine stie ce talent nativ, ascuns pana acum, se va manifesta in urma vizualizarii acestor compozitii?
Celor inscrisi pe acest site incerc sa le atrag atentia sa se incline spre ceva mai aplicat, adica spre ceva palpabil retinal, asadar cu mai putina discutie despre tehnica si mai putina preocupare inspre detaliile de gen tehnic. Sunt importante dicutiile si etalarea cunostiintelor pe aceasta tema - si acestea, tehnica si tehnologia contribuie la alcatuirea unei imagini mai bune - dar nu in mod esential. Insa in ultima saptamana, ca exemplu, au fost afisate zeci, poate sute de comentarii pe astfel de teme, si doar doua - treizeci de imagini, de la aproximativ zece autori. Siteul devine neinteresant pentru unul din exterior care il abordeaza , acesta ar vrea sa vada daca il acceseaza imagini bune si chiar foarte bune realizate cu Olympus , dara acestea-s foarte putine, iar calitatea estetica al celor expuse nu se ridica la nivelul imaginilor intalnite pe alte situri. Doar daca acestea i-ar trezi interesul, vizitatorul se va apleca poate si deasupra celor comentate pe site, chiar si asupra detaliilor din discutiile despre tehnica si tehnologii - mai apoi. Unui amic i-am cerut voie sa-i expun pe acest site niste scrieri mai vechi despre forma si culoare , a fost de acord imediat, dar s-a interesat de adresa siteului, pe care apoi l-a accesat. Cand am mai vorbit dupa un timp, catre sfarsitul lui martie, parerea lui aproape s-a suprapus cu cele spuse mai sus, exprimata si de alte dati in cele scrise de mine pe unele din comentariile facute in diferite sectiuni ale siteului.
Pentru cei cu o pregatire tehnica, intersectia a doua linii genereaza punctul. Pentru cei cu o pregatire artistica, punctul este un mic element perceptibil generat de conatactul instrumentului de lucru raportat intodeauna la suprafata pe care se lucreaza (adica este de dimensiuni, forme sau culori indefinibile). Este oare linia o insiruire infinita de puncte? Si daca accepta aceasta, artistii spun ca punctul in miscare genereaza linia. Sa spunem ca simbolizeaza pentru ei Inceputul si Sfarsitul ? Cand devine mai mare, semnul - punctual se transforma in pata. Linia?... Este un altul dintre elementele limbajului plastic, unul chiar foarte important in comunicarea vizuala. Este de atatea forme si feluri incat trebuie sa te apleci mult timp ca sa-i deslusesti toate caile, simbolurile si subintelesurile. Si mai apoi linia genereaza forma! Forma naturala sau artificiala, in plan sau inchipuind spatialitatea. Liniile intruchipand intersectia a doua planuri - muchia unui volum poate, sau intersectia unor volume. Sau alor unor suprafete cu volume curbe. Care se intalnesc cu suprafete - volume plane. Linia este, asemenea altor elemente de limbaj plastic, doar un simbol - chiar daca nu exista in realitate, ne folosim de ea ca sa exprimam aceste lucruri, aceste povestiri vizuale despre lumea in care traim sau poate ne inchipuim ca traim, ori poate in care am fost sau prin care chiar am calcat. Culoarea? Alt element de limbaj plastic in viziunea artistilor, care au inteles mult inainte de a pricepe fizicenii sau chiar filozofii ce se petrece atunci cand se arata Dumnezeu. Aparitia Lui era in iconografie intodeauna insotita de curcubeu, inca din pre-renastere. Cum puteau oare, intr-o lucrare in tonalitate deschisa sa simbolizeze aparitia lui Dumnezeu - care este Lumina - decat insotindu-L de curcubeu ? Spectrul vizibil cuprinde de sus, din Inalturi, in aceasta ordine intodeauna, Rosul, Orangeul, Galbenul, Verde, Albastrul, mai apoi Violetul - ROGVAV. Sa astepte pana cand Issac NEWTON sa demonstreze stiintific ca lumina se descompune si apoi se poate recompune din ROGVAV? Ori sa vorbesc despre inaintasii acestor teorii? Iohann Wolfgang von GOETHE a fost si el una dintre cele mai cunoscute personalitati ale omenirii care s-au ocupat de teoria culorilor, printe altele. Astazi se socoteste de referinta si se studiaza teoria bazata pe cursurile despre culoare ale lui Johannes ITTEN, profesor la renumitul BAUHAUS. Si nu ca nu as putea sa spun mai multe despre colorl si cele sapte contraste, dar cum sa nu amintesc despre spatiul plastic - cel care este astfel denumit cand se aseaja pe el sau in el elemente ale limbajului plastic enumerate mai sus? Care atunci cand le suporta, devine el insusi unul dintre elementele limbajului plastic? Spatiul compozitional ?
Sigur veti vrea mult mai multe amanunte despre lucrurile amintite mai sus. Despre ele am discutat cu amicul meu in noptile petrecute in caminul studentesc de pe Strada Frumoasa, apoi in Baia Mare, de cate ori am avut ocazia. Reciproc ne socotim valori in ceea ce inseamna profesionalismul. Unii il socotesc cel mai bun pictor care a pictat prin Baia Mare, oras care are ceva de spus in istoria picturii. (Curge culoarea din el ! - a spus unul dintre artistii pe care-I socotesc important in judecata de valoare). In urma cu aproximativ douazeci de ani Mihai spunea ca in Baie (Baia Mare) sunt o mana de oameni care au judecata de valoare: Mihai OLOS, Iosif HAMZA, Traian HRISCA (cei cu care concurez in topul lui, si un altul, care nici nu mai conteaza). Cu ultimii nu eram si nu am fost nici mai tarziu de acord... Parerile nu ni s-au schimbat radical, dar am ramas buni amici. Ne-am mai intalnit de cateva ori in Baia Mare, in vreo doua tabere mai apoi, mai vorbim pe telefon si mai schimbam pe mailuri. Astazi ne-a sunat, am mai vorbit in intai aprilie, numai sotia a vorbit cu el acum, eu am mai comentat ceva ca sa ma auda, asa, de peste telefon, am ras una buna apoi dupa vreo jumatate de ora in care ne intreba cum sa conceapa niste cursuri inventate de sus, soata lui l-a dojenit ca intinde prea mult covorbirea si ne-am luat ramas bun cu sanatate. Pe amicul meu, prietenul din studentie si apoi de peste ani, caruia i-am cerut acceptul ca sa-i etalez din scrieri pe acest site, il puteti intalni si pe Reteaua Literara sau pe siteuri de socializare. Il cheama Mihai Pamfil.
Editat de valentin la 11-04-2012, 16:59
Pentru ca nu a raspuns nimeni pana acum celor scrise aici(de Valentin) vreau sa subliniez ca avem mare noroc sa il avem pe Valentin printre noi, este printre putinele persoane care vorbeste pe acest forum despre lumina si culoare. Personal ii multumesc ca ne calauzeste sa inclinam ochii mai mult catre arta decat catre tehnica.
Daca reusim sa intelegem natura luminii si bazele teoretice ale culorilor ce ne invaluie privirea in fiecare clipa, suntem cu un pas inainte spre a reusi sa aducem un plus fotografiilor noastre.
Incercati sa studiati lumina si umbrele si veti percepe altfel lumea iar fotografiile vor avea alt sens cand stapaniti aceste cunostinte.
Invatati ce sunt culorile aditive si ce sunt cele substractive. Veti vedea ca nu orice lucru colorat este bun in compozitia cadrului, pentru ca de exemplu, o culoare agresiva nu este neeaparat bine venita intr-o scena calma. Eu personal incerc sa invat aceste lucruri si ma simt foarte castigat cand aflu ceva nou.
Tot citesc de ceva vreme despre aparate foto, obiective, accesorii și alte gadgeturi care fac fotografia mai ușor de realizat. Poate că așa o fi, este mai ușor de realizat însă acest lucru nu înseamnă și ,,mai frumoasă,,
Sume imense plătite pentru un senzor oleacă mai bun decăt cel de anul trecut, care, la rândul lui, atunci când a fost ,,aruncat,, pe piață era foarte scump. Apoi, lauda cu supercaracteristicile unui anume aparat, inaccesibil multora dintre noi. Pasiunea nu ține loc de bani însă se ține și cu bani, este clar lucrul acesta. Însă să aruncăm o privire fotografiilor de acum 10, 20 sau 30 de ani. Unele dintre ele se ridică la nivel de artă, iar toți megapixelii aparatelor multora dintre noi nu reușesc să ne apropie creațiile de frumusețea lor. Balans de alb, diafragme, timpi de expunere, IISO, toate aceste setări pe care începem să le înțelegem și cu care jonglăm nu sunt, de cele mai multe ori, de ajuns... Și uite așa ne grăbim să plătim piperatul preț al propriei capcane, a tehnologiei, încercând s-o așezăm ca primă necesitate pentru a reuși în arta fotografică. Eu, cu modestia începătorului nu prea experimentat, voi spune că se produce o mare eroare. Uitați-vă la unele dintre fotografiile postate aici. Multe dintre ele sunt realizate cu aparate entry-level fiind de-a dreptul superbe. Atăt prin nuanța culorilor cât și prin inspirata alegere a unghiului și a filtrelor luminii. Si sunt realizate cu un ,,amărât,, de PL 5. Iar exemplele ar putea, firește, continua. Si ca să dau dreptate unor autori ai postărilor dinaintea mea, cel din spatele ocularului, de cele mai multe ori, depășeste mult ca valoare prețul plătit pentru caracteristicile aiuristice ale aparatelor sofisticate. Așa consider eu....începătorul.
Editat de vicvictor la 03-03-2015, 15:05
